Rolul medicului școlar în urmărirea copilului bolnav incurabil

Rolul medicului școlar în urmărirea copilului bolnav incurabil

Dr. Gáll Anna medic primar pediatrie Miercurea Ciuc – Disp. Școlar

 

            Este vorba despre o formă specială a relației medic-bolnav, atunci când medicul trebuie să aibă sub observație un bolnav incurabil, (deci un bolnav pe moarte).

            Inevitabil, (bolnavul pe moarte)incurabil apelează la medic, depinzând, realmente de pricepere acestuia de a pune diagnosticul și de a aplica tratamentul adecvent. Bolnavul are încredere în medic, acesta fiind în general medicul familiei, cel care l-a cunoscut pe pacient și pe vremea când era sănătos. Medicul rămâne una dintre speranțele bolnavului, de la care deseori așteaptă mai mult decât acesta poate oferi.

            Situația medicului este deosebit de dificilă deoarece în concepția pacientului el este speranța de supraviețuire.

            În timpul vizitelor din spital, datorită supraaglomerației, lipsei de timp, medicul îi este imposibil să atenueze teama de moarte a bolnavului. De altfel, la majoritatea medicilor există o lege nescrisă care prevede că nu trebuie să discute cu pacientul despre moarte, chiar dacă acesta este inevitabilă.

            Acest fapt nu trebuie să devină o acuză, deoarece doar o mică parte din personalul medical posedă o pregătire adecvată în ceea ce privește relațiile cu bolnavii pe moarte.

            Să nu uităm că viața și moartea sunt inseparabile.

            Bolnavul lipsit de speranță este un singuratic. Medici psihologi, preoți sunt preocupați în aceași măsură de a cunoaște cât mai mult despre lumea interioară a muribundului, de a-l putea ajuta în mod concret pe cel în suferință.

            În anul 1987 am încercat să abordez mai în profunzime acest teritoriu al medicinii, să aplic în practică cele studiate.

            Primul meu bolnav a fost un băiețel de 13 ani, suferind de leucemie, pe care l-am urmărit timp de doi ani, până la momentul decesului. A murit la domiciliul său, în mijlocul familiei. Începutul a fost greu, deoarece învățasem prea puțin la facultate referitor la astfel de situații. Atunci cui-a fost foarte greu dar mai târziu de mare ajutor mi-a fost experiența căpătată în cadrul grupului. Balint, întemeiat în 1990 și al cărui principal scop este tocmai rezolvarea unor asemenea probleme.

            De asemenea, un sprijin deosebit l-a constituit colaborarea permanentă cu reprezentanții bisericii. Nici sarcina preotului nu este ușoară. Psihologia a demonstrat că pentru muribund nu există sprijin mai eficient decât prezența unui credincios. Din păcate, există concepția conform căreia dacă la cineva este chemat preotul, acolo moartea este inevitabilă!

            Aș dorii să mă refer la problemele care se ivesc în perioada îngrijirii unui muribund și să subliniez că în acest demers mi-au fost de un real sprijin bolnavii, preoții și membrii familiilor respective.

            De ce este bine să îngrijim în mediul familial copiii bolnavi incurabil?

            Răspunsul îl oferă mama unei fetițe de 11 ani (decedată în urma unei tumori mediastinale).

            Aș sfătui mamele aflate în aceeași situație să nu-și îndepărteze copiii din mijlocul familiei, dacă aceștia țin foarte mult să rămână acasă, precum fetița mea Gabriella. Este îngrozitor să vezi un copil suferind; te simți incapabil, dar poți face totuși ceva: SĂ IUBEȘT, să-i ghicești dorințele, știind că este vorba despre copilul tău, uitând de oboseală.

            Mai este oare nevoie de medic în această situație?

Mama: ”De medic este nevoie întotdeauna. El oferă încredere atât bolnavului cât și rudelor sale. Niciodată nu știi ce complicații pot apărea și singur nu poți lua nici o hotărâre. Faci orice pentru a prelungi viața copilului, căci fiecare minut în plus reprezintă un dar pentru părinți.”

Preotul: ”Și încă ce dar! Un medic căruia Dumnezeu i-a oferit darul credinței reprezintă o speranță doar prin simpla sa prezență. Medicul ar trebui să fie precum preotul, să poată lecui nu numai trupul, dar și sufletul.”

            Ce reprezintă credința pentru bolnav, pentru rudele sale?

Răspunsul mamei: ”Fără credință m-aș fi prăbușit de la început, pe când colindam, fără speranță, de la un spital la celălalt, de la un medic la altul. Nimic nu s-a întâmplat așa cum au vrut oamenii ci precum a vrut-o bunul Dumnezeu.” Îmi spuneam: ”Tu știi Doamne de ce trebuie să se întâmple așa.”     

Răspunsul bolnavului: ”Credința are un rol important în relația medic-bolnav, independent de faptul că omul este credincios sau nu. Vine o clipă în viața oricui când starea sănătății se înrăutățește și atunci singura speranță o reprezintă credința. Baza credinței este dragostea de aproape, dorința de a-l ajuta. Credința este totul pentru bolnav, speranța în însănătoșire. Dacă nu este așa, lupta este pierdută. Credința îmi oferă speranța zilei de mâine. Ce fericit este cel care poate oferi sprijin aproapelui său. Crezul nostru trebuie să fie următorul: Nu lăsa să treacă o zi fără a face o faptă bună, fără a ajuta pe cineva. Pentru aceasta trebuie să fie conștient de importanța credinței în Dumnezeu. Fără credință nu se poate trăi, nu este voie să trăiești.”

             Cum procedează medicul pentru a aduce la cunoștința bolnavului incurabil diagnosticul?

            ”Acest lucru a constituit întotdeauna o problemă pentru medic. Este bine știut că fără speranță nu se poate trăi. Realmentul este foarte dificil să hotărăști ce și cât trebuie să știe pacientul despre boala sa, căci de acest lucru depinde modul său de a trăi și de a gândi în continuare.

De oarece fiecare om reprezintă o personalitate aparte, este bine dacă medicul apelează și la părerea rudelor, dar cred că în final totul depinde de colaborarea medic-bolnav. După părerea mea, nu este indicat să-l aduc la cunoștința bolnavului crudul adevăr căci acest lucru i-ar putea provoca un șoc puternic și i-ar diminua dorința de a trăi, de a-și duce crucea mai departe. Trebuie să-i lași o speranță care să-i dea puteri.

Dacă medicul încearcă să explice gravitatea bolii, să o facă în așa fel încât să lase întotdeauna bolnavului o rază de speranță, dacă nu în însănătoșire totală, măcar în supraviețuire. Trebuie să-i lași bolnavului timp să se obișnuiască cu gândul că: ”Doamne, acum sunt bolnav.”

Rolul principal în însănătoșire (dacă acest lucru mai este posibil) îl joacă dorința de a trăi a bolnavului.

Deci medicul trebuie să facă tot ce depinde de el atât în calitate de slujitor al lui Hipocrate, cât și în calitate de om, dar totul în colaborare cu bolnavul.

Este foarte important ca medicul să-și facă timp să discute cu bolnavul, știind că o vorbă bună contează foarte mult. Consider că bolnavul incurabil trebuie să se reeduce pentru a depăși grijile zilnice și aici medicul joacă un rol foarte important (care poate fi pozitiv sau negativ).

(În calitate de medic pediatru, îmi permit să compar bolnavul incurabil cu un nou născut care are nevoie de îngrijirea și dragostea noastră).

                        Concluzii:

  1. Moartea este un drept precum viața.
  2. În preajma morții, omul are nevoie de sprijin, ajutor și foarte multă dragoste.
  3. Bolnavul grav presimte apropierea morții (chiar dacă, datorită anumitor împrejurări, nu vrea să ia cunoștință pe acest lucru).
  4. Bolnavul incurabil are o cu totul altă concepție de a privi ”adevărul” decât omul sănătos.
  5. Ar trebui să suplinim comunicarea directă a diagnosticului printr-o dozare atentă a adevărului.
  6. Pe baza experienței acumulate, colaborarea medic-bolnav-preot reprezintă o binecuvântare pentru bolnav. Preotul îi aduce bolnavului împăcare.

Sursa: Articol scris de Dr. Gáll Anna medic primar pediatrie Miercurea Ciuc 

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>