Ficatul- creierul chimic al organismului

26-12-2012

 

 

  Pentru a citi usor acest material va rog sa faceti clik cu mausul pe text



   FICATUL
cid:1.3012475909@web65106.mail.ac2.yahoo.comPuţin mai mare decât o carte obişnuită, ficatul nostru minunat ştie totuşi să realizeze simultan mai multe operaţii şi reacţii chimice decât ar fi capabile cele mai moderne şi mai mari laboratoare, calculatoare sau uzine chimice. Acţiunile biologice ale ficatului, ca şi participarea sa la manifestările noastre vitale sunt ceva mai importante chiar decât cele ale inimii. În numai o zecime de secundă, el este capabil să efectueze fără greşeală câteva sute de transformări chimice simultan. De el depind în mod direct digestia noastră, calitatea sângelui, bogăţia memoriei şi forţa musculară. Ficatul are deci un rol foarte important în viaţa intimă- şi total necunoacută  de fiinţa umană obişnuită - a corpului nostru fizic care este un microcosmos în miniatură. De acţiunile sale complexe depind fără îndoială atât sănătatea cât şi viaţa noastră.

Cele 9 proprietăţi ale ficatului:
1. Ficatul secretă zilnic între 0,5 şi 1l de bilă. Acest lichid amar, de culoare galbenă, ne permite în primul rând să digerăm grăsimile ; pe de altă parte, el ne dezinfectează intestinele şi ne protejează împotriva diareei şi constipaţiei.
Un ficat obosit nu secretă în cantitate suficientă acest lichid miracol. Consecinţe: digestia materiilor grase devine mai dificilă, insuficient evacuate, substanţele nocive stagnează în intestine, expunând organismul la pericolele rezultând din diaree şi constipaţie.

2. Ficatul transformă şi "umanizează" toate substanţele care intră în corp (el este acela care le face perfect compatibile cu structura noastră, modificându-le prin trasmutaţie şi sublimare frecvenţa de vibraţie pentru ca aceasta să fie la unison cu aceea a aurei noastre, numai astfel aceste substanţe devenind parte integrantă din corpul nostru şi, într-o anumită măsură , din noi înşine), pentru ca ele să ne poată hrăni celulele fără a le agresa.
Un ficat slab sau obosit lasă să treacă în întregul organism substanţe străine netransformate (prin transmutaţie şi sublimare) sau insuficient asimilate, care ne vor îmbâcsi în cel mai scurt timp cu toxine.

3. Ficatul primeşte totalitatea materiilor digerate şi le controlează riguros el elimină excedentele şi reziduurile alimentare, tot el interceptează, neutralizează şi expulzează către intestin toate substanţele toxice, distruge bacteriile, aşteaptă ca elementele nutritive să fie transformate prin acţiunea fermenţilor şi enzimelor, pentru a le permite numai atunci să treacă în sânge.
Un ficat obosit ne asigură imperfect apărarea şi imunitatea corpului. El lasă să treacă în sânge substanţe neverificate, încărcate încă de toxine şi bacterii nocive. Ca urmare a acestui fapt, apar în timp diverse maladii şi chiar otrăvirea corpului.

4. Ficatul neutralizează la fel de eficient otrăvurile datorate activităţii celulare cât şi pe cele provenind din exterior: alcool, tutun, medicamente, carne etc.
cid:2.3012475909@web65106.mail.ac2.yahoo.comUn ficat slab sau obosit se află în incapacitate de a face eforturi suplimentare, tocmai de aceea atunci el va elimina insuficient aceste otrăvuri care ne intoxică. Pe de altă parte, un mare număr de celule hepatice sunt distruse în contact cu alcoolul, tutunul, cu anumite medicamente sau cu unele substanţe chimice. Dacă această distrugere este cotidiană, ficatul nostru se va micşora şi se va rigidiza  gradat, riscând să fie atins de ciroză.

5. Ficatul normalizează circulaţia sanguină în acelaşi mod în care un baraj dirijează cursul unui fluviu. Asemenea unui burete, el reduce congestiile sanguine care ar putea stânjeni funcţionarea inimii, putând absorbi până la 1,5l de sânge pentru a restabili o ciculaţie normală. Atunci când congestia a fost eliminată, el restituie din nou acest sânge organismului.
Unui ficat slab sau obosit îi lipseşte supleţea necesară "înghiţirii" temporare a unei asemenea  cantităţi de sânge. Din această cauză, atunci organismul pierde un preţios normalizator al circulaţiei lui sanguine.

6.Ficatul dozează totodată armonios cantitatea de hormoni din sânge, metabolizează grăsimile şi proteinile, stochează vitaminele şi zahărul în aşa fel încât acestea să fie oricând gata să fie folosite. Printre altele, el fixează materialele de construcţie necesare reclădirii şi consolidării acelor părţi ale corpului care au fost victimile unor leziuni sau ale uzurii. De asemenea, tot el este acela care elimină excesul de colesterol.
Un ficat slab  sau obosit ne va lăsa corpul să îmbătrânească repede fără a-i aduce hormonii care îi sunt indispensabili. El nu mai digeră atunci grăsimile şi proteinile de care avem nevoie. Vitaminile şi zahărul nu mai ajung să fie stocate, părţile afectate sau uzate ale corpului nostru nici nu se mai consolidează  şi nici nu se mai reconstruiesc; iar colesterolul ne invadează vasele sanguine.

7.  Ficatul ne asigură permanenţa sau constanţa temperaturii interne.
Un ficat slab sau obosit nu-şi mai poate îndeplini funcţia termică, făcându-ne astfel să suferim de frig sau de căldură.

8.  Ficatul produce un anumit număr de substanţe esenţiale pentru sânge printre care amintim:protrombina şi fibrina, care îi permit sângelui să se coaguleze; heparina care îl face fluid şi globulina, substanţă care îl protejează sau îl imunizează faţă de diverse infecţii.
Un ficat slab sau obosit se privează de substanţele necesare coagulării sângelui, ne expune pericolului de hemoragie şi lasă ca sângele să se îngroaşe (să devină dens, vâscos), în dauna vaselor sanguine şi a inimii. El ne abandonează astfel, fără apărare, în faţa bolilor.

9.  Ficatul este de asemenea direct răspunzător de echilibrul sanguin, el normalizează procentul de fier conţinut de globulele roşii.
cid:3.3012475909@web65106.mail.ac2.yahoo.comUn ficat slab sau obosit nu mai poate interveni pentru alinarea suferinţelor celulelor noastre, care vor fi înfometate din cauza unui sânge dezechilibrat şi anemiat.

O întreagă carte n-ar fi de ajuns ca să descrie cu precizie toate operaţiile, transmutările, transformările, reconstituirile, fixările şi sintezele elaborate de ficat, care este un organ nepereche. A-i pătrunde complet misterele tuturor acţiunilor sale ar echivala cu înţelegerea miracolului vieţii.

Dimpotrivă, enumerarea maladiilor rezultând direct sau indirect dintr-o dereglare a ficatului poate fi de natură să ne facă mult mai responsabili faţă de acest agent esenţial al vieţii corpului nostru. Printre acestea se numără:
-digestie dificilă;                                                                   
-constipaţie şi diaree;
-apendicită;
-diabet;
-obezitate sau slăbirea exagerată a corpului,
-anamie,
-colibaciloză,
-inflamare, fermentaţii putrede şi spasme la nivel intestinal;
-demineralizare;
-incapacitate de a suporta frigul;
-diverse tulburări auditive şi vizuale;
-boli de piele şi tulburări de pigmentare a pielii;
-arteroscleroză şi reumatism;
-hipertensiune arterială;
-sinuzită, guturai şi bronşită cronică;
-astm, boala fânului şi alte manifestări alergice;
-picioare umflate sau roşii;
-dezechilibrul glandular;
-slăbiciune musculară;
-platfus;
-varice, hemoroizi;
-sterilitate şi impotenţă;
-celulită, depresii;
-tulburări menstruale;
-paralizie datorată sclerozei;
-tuberculoză;
-cancer.
cid:4.3012475909@web65106.mail.ac2.yahoo.com
Din fericire însă, natura ne furnizează întotdeauna un anumit număr de indicii sau semnale care ne avertizează că sănătatea ficatului nostru este în pericol şi am intrat deja pe panta periculoasă. Graţie acestor semne, putem fi întotdeauna capabili să ne decelăm o eventuală oboseală hepatică. Aceste semne (care pentru yoghin ar trebui să fie nişte semnale de alarmă) sunt următoarele: 
- limba mai mereu foarte încărcată şi miros urât al respiraţiei;
- ameţeli dese sau chiar senzaţii de sfârşeală;
- balonări şi gaze de fermentaţie în exces;
- migrene şi dureri de cap;
- insomnii, somn agitat;
- urină încărcată sau prea limpede;
- culoare galbenă a pielii şi o privire obosită;
- nas roşu şi pete de culoare închisă pe faţă.

Pentru a evita ca aceste semne de rău augur să se instaleze în organism şi pentru a nu ne lăsa copleşiţi de aceste infecţii, trebuie să acţionăm din timp, mai înainte ca ficatul, organ vital pentru noi să se degradeze. Ştiind toate acestea, noi trebuie, cu alte cuvinte, să-i cunoaştem "prietenii" şi "duşmanii", în special printre alimentele pe care noi le consumăm zilnic. Astfel, într-o alegere conştientă şi pe deplin responsabilă, deja considerăm că avem o mai mare voinţă, ar trebui să spunem cu hotărâre:

NU: zahărului alb rafinat, produs chimic "pur", care ne agresează ficatul şi pancreasul prin simpla sa concentraţie. Neconţinând nici unul dintre fermenţii necesari bunei sale asimilări; el (zahărul) constrânge ficatul să acopere această carenţă cu preţul unui efort suplimentar care îl face să furnizeze el însuşi substanţele deficitare. Acest zahăr  alb ar trebui deci să fie permanent alungat de pe masa noastră, în locul lui putând fi utilizat (doar la mare nevoie), mai curând ca un condiment decât ca un aliment, zahărul roşu de trestie.

DA: mierii naturale, fructelor proaspete (în special lămâile) şi fructele uscate dulci, care vor putea înlocui foarte avantajos zahărul alb. Ele alină totodată tulburările hepatice şi favorizează funcţionarea armonioasă a ficatului (în special lămâile, care îl drenează şi îl stimulează în mod deosebit);

cid:5.3012475909@web65106.mail.ac2.yahoo.comNU: sării recristalizate şi rafinate, care este un alt produs chimic pur (clorura de sodiu). Întocmai ca şi în cazul zahărului şi făinii albe, rafinarea artificială îl privează de orice element viu. Din nefericire, acest tip de sare este folosit în exces în alimentaţia noastră.

DA: sării marine nerafinate, purtătoare de viaţă şi vehiculatoare a unor subtile fluide benefice;

NU: uleiurilor rafinate, margarinei şi grăsimilor animale, nefaste pentru sănătatea noastră. Primele, după cum se ştie, sunt fabricate prin intermediul unor procedee care distrug complet enzimele şi vitaminele, lăsând probabil diverse urme de catalizatori şi compuşi chimici utilizaţi deja, foarte periculoşi pentru ficat. În ceea ce priveşte grăsimile animale, ele sunt acelea care accelerează necroza celulelor hepatice.

DA: uleiurilor obţinute prin presare la rece, fără solvenţi chimici, care luptă eficient împotriva colesterolului; îndeosebi uleiul de măsline care este întotdeauna extraordinar pentru ficat şi care, fiind emulsionat cu lămâie, expulzează în timp record calculii biliari.

NU: conservelor. Pentru a se păstra fără să se altereze, alimentele trebuie să fie fierte de mai multe ori, adăugându-li-se şi anumite substanţe chimice de sinteză (conservanţi). În urma acestui tratament, ele nu mai au nici o valoare alimentară biologică şi ne iau totodată posibilitatea de a utiliza vitaminele conţinute în alimentele crude.

DA: legumelor şi plantelor crude sau fierte numai atât cât trebuie: morcovii, sfecla, varza, anghinarea, ţelina, păpădia, prazul sau usturoiul care fluidifică secreţiile bilei, vindecă hepatita şi restabilesc pe cale naturală funcţiile hepatice.

NU: pâinii albe, pastelor făinoase şi produselor de patiserie. Diversele lor forme şi preparări, adeseori foarte apetisante, ascund în realitate absenţa substanţelor vii şi a vitaminelor, aceasta datorându-se lipsei grâului integral şi a tărâţei atât de pregnant revitalizante. În schimb, aceste produse sunt bogate în coloranţi, arome chimice şi diverse alcooluri. Prezenţa atâtor elemente nefaste, combinată cu carenţa în vitamine, enzime şi săruri minerale obosesc rapid ficatul, care nu mai poate asigura digestia şi neutralitatea lor.

cid:6.3012475909@web65106.mail.ac2.yahoo.comDA: pastelor alimentare şi pâinii integrale, care ar trebui să constituie baza alimentaţiei noastre. Într-adevăr, toate vitaminele şi aminoacizii pe care îi putem găsi în făina necernută protejează în mod natural celula hepatică împotriva agresiunii toxinelor.

NU: cărnurilor şi mezelurilor. Să ne reamintim că ele sunt pline de proteine de proastă calitate, "de mâna a doua", cum s-ar spune, fiind deja folosite de animalele din care provin. Aceste proteine sunt însoţite de toxine şi deşeuri a căror asimilare ne epuizează foarte mult organele digestive. În special mezelurile (dar şi carnea, aproape la fel de mult) conţin diverse substanţe chimice care ne obosesc şi ne mortifică ficatul. Să nu uităm de asemenea, că tocmai ca şi bazele azotate, carnea acidifică sângele şi că un organism acidifiat devine un teren propice dezvoltării unor maladii grave, cum ar fi chiar cancerul.

DA: cerealelor complete (cum ar fi soia), ciupercilor, legumelor uscate, brânzeturilor naturale şi ouălelor, care în viitor vor înlocui cu succes cărnurile şi mezelurile, proteinele lor pure sunt de primă calitate, ele îi permit ficatului să se refacă fără să-l polueze cu toxine.

NU: alimentelor sintetizate chimic, medicamentelor alopate (numai atunci când le putem înlocui cu remedii naturiste, total nenocive), tutunului şi alcoolului. În contact cu aceste veritabile otrăvuri, un mare număr de celule hepatice mor, iar vasele sanguine se rigidizează, devenind mai fragile şi pierzând şi o parte din capacitatea lor circulatorie. Insuficient energizat, oxigenat şi hrănit, ficatul suferă şi se sclerozează. El nu mai are suficientă forţă vitală pentru a reface celulele deteriorate, pentru a elimina colesterolul în exces, pentru a elabora anumite vitamine şi a filtra substanţele nocive. Încetul cu încetul, se instalează astfel o intoxicaţie generală.

DA: alimentelor naturale care ne ajută să ne dezintoxicăm. Dacă vom înlocui otrăvurile alimentare cu elementele de construcţie conţinute în alimentaţia biologică, ficatul se va reconstitui şi va funcţiona din nou la parametrii săi normali.

cid:7.3012475909@web65106.mail.ac2.yahoo.comNU: surmenajului şi sedentarismului, suprasolicitării fizice şi intelectuale, angoasei şi fricii, care constituie tot atâtea otrăvuri ce ne intoxică celulele corpului. Lipsa mişcării sau exerciţiului fizic este parţial răspunzătoare de apariţia constipaţiei, ca şi de insuficienţele respiratorii. În aceste condiţii, ficatul nu mai ajunge să elimine din organism o cantitate suficient de mare de deşeuri. Acumularea lor ne poate afecta măduva spinării, durificănd-o, aceasta conducând la paralizie.

DA: relaxării profunde şi exerciţiilor fizice în aer liber (cel mai bine ar fi la mare sau la munte) care ne vor salva din acest pericol. Atunci când ficatul dispune de timpul necesar eliminării substanţelor nefaste, organismul se dezintoxică mult mai uşor. Aceste tehnici corporale ne aprofundează şi capacitatea respiratorie, prin intermediul căreia ne putem debarasa de aerul viciat, rezidual din plămâni. Ele sunt deci foarte necesare purificării corpului şi ficatului.

Unele dintre aceste reguli sau principii de bază ne pot părea prea severe şi limitative. Trebuie însă să realizăm că ele constituie baza unei cunoaşteri care ne este vitală. Este o prostie crasă să neglijăm aceste reguli pline de bun simţ sub pretextul că suntem interesaţi în primul rând de spirit şi mai puţin de trup, pentru că un trup bolnav se va aşeza implacabil de-a curmezişul spiritualizării noastre forţate. Să nu uităm acel înţelept dicton latin "MENS SANA IN CORPORE SANO" (Minte sănătoasă în corp sănătos"); bolile ne handicapează, frânându-ne dezvoltarea sau ascensiunea spirituală şi concentrându-ne uneori foarte eficient realizarea aspiraţiilor şi idealurilor noastre înalte. De fapt, orice boală trădează un anumit dezechilibru în fiinţă. Cunoaşterea mecanismelor prin care sănătatea noastră se poate deregla ne permite să învătăm şi să  folosim nenumărate metode pentru a o restabili. La fel cum un bun meşteşugar lucrează cu instrumente foarte bune, şi noi trebuie să ne ameliorăm starea principalului nostru instrument: corpul. Redobândindu-ne sau  păstrându-ne nealterată starea de sănătate, eliberăm forţele binefăcătoare care erau ascunse în noi înşine, putând de acum înainte să folosim inteligent aceste forţe pentru realizarea ideilor noastre creatoare.
cid:8.3012475910@web65106.mail.ac2.yahoo.comInstrumentul este deci corpul, iar o piesă esenţială a acestuia este ficatul, care îndeplineşte atât funcţia de"gară de triaj" cât şi cele de centru distribuitor, uzină chimică şi centru anti-otrăvuri în organismul nostru.Trebuie deci să-l protejăm cu deosebită grijă şi să reţinem foarte bine următoarele 10 precepte de aur care, dacă vor fi cu adevărat respectate, ne vor menţine mereu ficatul într-o condiţie excelentă:
1) Nu ne vom obosi niciodată ficatul  aducându-i o alimentaţie plină de deşeuri şi toxine;
2) Nu ne vom otrăvi ficatul lipsindu-l de alimentele bogate în celuloză, care accelerează evacuarea deseurilor;
3) Nu ne vom deteriora sau agresa niciodată ficatul cu alcool sau cu tutun;
4) Nu ne vom slăbi puterea de apărare a ficatului consumând numai alimente acide şi azotate;
5) Nu ne vom distruge ficatul cu alimente denaturate sau printr-un abuz de medicamente chimice.
6) Nu ne vom surmena niciodată ficatul printr-un exces de hrană;
7) Nu vom cere niciodată ficatului eforturi suplimentare administrându-i alimente greu digerabile;
8) Nu ne vom usca ficatul pritr-o circulaţie sanguină deficitară care nu-i aduce sânge proaspăt;
9) Nu ne vom sufoca niciodată ficatul privându-l de oxigen;
10) Nu ne vom congestiona niciodată ficatul refuzăndu-i o dietă hidrică care i-ar permite să respire şi să se odihnească.
 
 
 
 
 
 tratamente naturiste tratamente pentru ficat ficat obosit ciroza tratament ficat regenerarea ficatului

 

<< inapoi la stiri


Cosul meu

In cosul dumneavoastra nu se gaseste nici un produs.
Informatii livrare

Categorii de produse

Terapii corporale

Noutati

10 mituri despre cancer demontate: cartilagiul de rechin este ineficient, iar superalimentele nu au puteri supranaturale

31-03-2014

Este foarte greu să separi adevărul de ficţiune, mai ales când informaţiile complet greşite sună, uneori, atât de plauzibil. Conţinutul acestui articol a fost scris de[...]

8 „alimente-otrava“ pe care le mancam frecvent

31-03-2014

Atunci când anumite alimente sunt tratate termic la temperaturi înalte, în compoziţia lor se formează compuşi periculoşi. Este cazul binecunoscut al cartofilor prăjiţi,[...]

Devino propriul tau consultant in slabire sanatoasa!

24-03-2014

Daca iti doresti sa slabesti, dar nu stii cum sa procedezi si te-ai saturat sa tot apelezi la altii care sa te ajute sa slabesti, atunci invata cum sa devii PROPRIUL TAU CONSULTANT DE SLABIRE[...]

ANPC
Medicina Director Web Cel mai cuprinzator director romanesc Viziteaza magazinul Tratamentenaturiste.ro pe ShopMania
Links, My links, Sitemap - www.tratamentenaturiste.ro - cafea cu ganoderma, gel antireumatic puterea ursului, absorbante cu anioni, gel anticelulitic, ciuperca lui dumnezeu, produse naturiste, tratamente naturiste


 webmail