DR Anna Gall – Colaborator al echipei Tratamente Naturiste

Episoade din activitatea mea

            Am terminat Facultatea de medicină, secţia pediatrie la Târgu Mureş în anul 1981. După terminarea facultăţii am lucrat ca medic stagiar la Miercurea-Ciuc. De atunci locuiesc în acest oraş şi am lucrat în colectivitătile de copii astfel:

  • 1985-1990 – la Casa de copii din Şumuleu cu aprox. 160 de copii
  • si la Şcoala Specială nr.16 unde au fost institutionalizati copii din toată ţara, mai exact 240 de fete cu diferite afecţiuni psihice şi oligofrenie. La început dormeau câte 50 de copii într-un dormitor.

            Şcoala Specială se afla la 20 m de Casa de Copii şi la 3 km de Miercurea-Ciuc. În prima perioadă am lucrat foarte mult (ulterior am aflat că am lucrat singură pe 3 posturi!). Am învăţat cum trebuie să „păzesc” o colectivitate de copii în care apăreau diferite epidemii, boli grave, urgenţe majore, fiind singurul medic tânăr dar cu o maximă responsabilitate.

            Am avut cadre medii bine pregătite din punct de vedere profesional care iubeau mult copiii orfani. De multe ori am fost ajutată de colegii mei de la Spitalul de Boli Infecţioase care se afla la 50 m de Casa de Copii.

            Am urmărit si ajutat  copiii nu numai din punct de vedere al dezvoltării lor fizice, ci şi al sănătăţii. Efectuând investigatii si consult Hgb şi frotiul, am ajuns la concluzia că din cauza alimentaţiei regulate, copiii aveau Hgb-ul normal dar în frotiul am găsit eozinofilie din cauza helmintiazei etc. La un moment dat, mai mult de 100 de copii au primit tratament. In izolator am internat copii febrili pe care i-am consultat regulat până la vindecare.

Ulterior am fost repartizată şi la urgenţe, unde făceam gărzi „gratis”. În timpul gărzilor trebuia să rezolv urgenţele aduse la spital şi să mă deplasez la domiciliul bolnavilor între orele 20:00 şi 8:00 dimineaţa. Aici am avut posibilitatea să învăţ şi să exersez profesia de medic pediatru, ortopedie, mica chirurgie, cardiologie, infecţioase etc.           

            Între timp am născut patru copii, primii trei în anii 1981, 1983 şi 1984 iar al patrulea în anul 1992. În decembrie 1989, la una din întâlniri, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita nu m-au lăsat să-mi spun părerea despre situaţia copiilor instituţionalizaţi la Casa de Copii şi greutăţile cu care ne confruntam zi de zi acolo. Ca exemplu, intr-o perioadă au adus o clasă de preşcolari într-o sală aflată deasupra centralei termice ce funcţiona pe gaz, fapt cu care eu nu am fost de acord din cauza gradului mare de risc.  Grupa a functionat acolo până când a apărut o scurgere de gaz si 10 copii au fost intoxicati iar angajatul ce se ocupa cu întretinerea centralei a murit.

            Am urmărit un băiat cu leucemie timp de 2 ani la domiciliu, până ce a murit.

            Din 1990 lucrez în Miercurea-Ciuc ca medic scolar si am în supraveghere 2000 de copii:

  • 1500 din clasele I-IV
  • 500 din cămine si grădinite

de la 3 scoli generale, 2 cu predare în limba maghiară si una cu predare în limba română, 3 cămine de zi si 1 grădinită.

            Mă simt foarte bine în scoală, am 2 dispensare, 4 asistente medicale si 200 ”colegi” educatori, învătători si profesori cu care muncesc zi de zi alături, ajutându-ne reciproc. În Scoala Generala ”Liviu Rebreanu”, scoala română, sunt apreciată nu numai ca medic ci si ca mamă a patru copii.

            Lucrez cu ”elanul tineretii” si as dori sa am sănătate ca să pot descoperi multe afectiuni invizibile pentru preventia primară.

            Multumesc familiei mele, asistentelor si dascălilor pentru sprijinul acordat!

 

                                                                                    Medic primar,

                                                                                    Dr. Gáll Anna

 

Share this post

Comments (3)

  • dr gall anna Reply

    Din 2o16 septembrie lucrezi la upu 4 luni la Odorhei si din ianuarie la SF. GHEORGHE

    28 septembrie 2017 at 4:07
  • dr gall anna Reply

    DE 2o de ani studiez terapiile naturiste…am constatat ca produsele naturale sunt eficace,,bineinteles bolnavul trebuie sa fie investigat….mare responsabilitate tratarea unui om bolnav. AM rezultate bune cu Laminine, Flavin 7,Olimpic capsule, BALSAM ACTIV in diferite afectiuni dermatologice. Cel mai important este prevenirea bolilor.DIN PACATE prea putin atentie acorda medicina in momentul de fata…Noi straduim sa atragem atentia cit de impotant este prevenirea bolilor…

    4 ianuarie 2018 at 14:50
  • dr gall anna Reply

    Colaborezi cu Dl Nicu Ghergu avem pacienti pe care am tratat impreuna cuLAMININE deja cu metastaze,,,,pacientii erau urmarite de mine,,de medici specialisti,,medici oncologi la Cluj si amvindecat,,,acuma lucreaza,,sunt bine.Am recomandat LAMININE la pacientii cu boli cardiovasculare,,am folosit si eu cu rezultate extraordinar de bune..

    1 noiembrie 2018 at 19:15

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>