Fructul kaki – aliatul inimii, inamicul colesterolului

Fructul kaki – aliatul inimii, inamicul colesterolului

Fructul kaki este plin de savoare și de dulceață. E bogat în antioxidanți și substanțe nutritive. Și nu e de mirare că grecii l-au numit „fructul divin”. Kaki este un fruct versatil, dar și nutritiv și delicios, fiind extrem de popular în țările asiatice. El devine din ce în ce mai popular și la noi, fiind chiar inclus în multe plăcinte, prăjituri și torturi.

Fructul kaki nu aduce doar savoare preparatelor culinare, ci și numeroase beneficii sănătății. Printre acestea enumerăm câteva dintre cele mai importante. Kaki scade colesterolul și tensiunea arterială, favorizează un bun tranzit intestinal. Ca să nu mai vorbim de numeroșii nutrienți importanți pe care îi conține, precum vitamina A, vitamina C și manganul.  

Istoric

Fructul kaki are o lungă istorie, datând de pe vremea grecilor din antichitate. De fapt, face parte din genul de plante Diospyros, care înseamnă „fructul zeilor” sau „fructul divin” în greacă. Se spune că fructul kaki ar fi lotusul menționat în „Odiseea” lui Homer.

În prezent, deși în multe regiuni de pe pământ fructul kaki este necunoscut, în multe alte țări este foarte îndrăgit. În Japonia, este considerat un fruct național și consitituie un ingredient de bază în multe preparate culinare asiatice.

În Coreea, de pildă, fructele kaki deshidratate sunt folosite  pentru preparea unui punch iute cu scorțișoară numit sujeonggwa, extrem de apreciat în antichitate la curtea regală. În Taiwan, fructele kaki astringente sunt ținute în apă cu var pentru a se întări și sunt vândute ca snack, având denumirea de  „chipsuri de kaki”. Iar în multe țări asiatice, din frunzele fructului kaki se face ceai.

Ce este fructul kaki?

Fructul kaki, sau persimon, provine de familia Ebenaceae, oridinul Ericales, în care intră și nucile braziliene și coacăzele. Deși există mai multe varietăți de kaki, cele mai cultivate provin din arborele japonez al fructului kaki, cunoscut sub numele științific de Diospyros kaki.

Există două tipuri de fruct kaki, sau persimon: cel astringent și cel non-astringent. Fructul kaki Hachiya este cea mai cunoscută varietate de kaki astringent. Fructul astringent conține o mare concentrație de taninuri și poate avea un gust neplăcut dacă e consumat atunci când nu e bine copt. Însă odată copt, el devine moale și are un gust delicios, fiind dulce și zemos.

Pe de altă parte, fructele non-astringente sunt și mai dulci, având un conținut mai scăzut de taninuri. De fapt, soiurile non-astringente, precum fructul kaki fuyu, pot fi consumate chiar și înainte de a fi bine coapte. Gustul fructului kaki non-astringent este, de regulă, dulce și ușor crocant.

Aceste fructe pot fi consumate crude, gătite sau deshidratate. Ele pot fi adăugate la orice, la salate, la prăjituri și multe preparate culinare.

Pe lângă versatilitatea lor incredibilă, fructele kaki sunt bogate în nutrienți și antioxidanți, aducând numeroase beneficii organismului.

 

Aspecte nutritive

Fructul kaki este sărac în calorii, dar bogat în fibre, vitamina A, vitamina C și mangan. În plus conține și cupru, care favorizează absorbția fierului și astfel producerea de globule roșii, potasiu, vitamina B6 (sau piridoxina), acidul folic și tiamina, esențiale pentru buna funcționare a creierului, dar și vitamina E și vitamina K.

 

Beneficii aduse de fructul kaki

  1. Plin de antioxidanți
  2. Favorizează tranzitul intestinal
  3. Susține vederea
  4. Reduce nivelul colesterolului
  5. Scade inflamația din organism
  6. Scade tensiunea arterială

 

 Plin de antioxidanți

Antioxidanții sunt acele substanțe care ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi, pentru a preveni deteriorarea celulelor și riscul apariției bolilor cronice. Potrivit cercetărilor, antioxidanții ar putea lupta chiar împotriva bolilor cardiace, a diabetului și a cancerului.

Fructul kaki, sau persimon, este plin de antioxidanți benefici. Un studiu efectuat în Coreea și publicat în Preventive Nutrition and Food Science a dezvăluit că sucul de kaki este extrem de bogat în acid galic (ce se mai găsește în coaja de stejar, în ceai și în multe taninuri), dar și în galat de epicatehină. Aceștia sunt doi compuși cu puternice proprietăți antioxidante.

Conțin puternice proprietăți antioxidante și fructele de pădure, coriandrul, ciocolata neagră și scorțișoara.  

 Favorizează tranzitul intestinal

Faptul de a include fructul kaki în alimentația zilnică ajută la prevenirea constipației și la un bun tranzit intestinal. Fructul kaki constituie o mare sursă de fibre. O porție oferă 6 grame de fibre, ceea ce reprezintă un sfert din necesarul zilnic de fibre.

Aveți grijă însă să consumați fructul kaki dulce, nu pe cel astringent, deoarece acesta conține mult acid tanic și poate fi asociat cu constipația. Acidul tanic poate scădea secreția intestinală și poate încetini tranzitul digestiv.

La problema constipației se mai recomandă consumul ridicat de apă și de lichide calde, alte alimente bogate în fibre, dar și exerciții fizice.

 Susține sănătatea vederii

Fiind bogat în vitamina A, fructul kaki contribuie major la sănătatea ochilor. De fapt un singur fruct kaki, consumat în stare crudă, oferă 55 la sută din necesarul zilnic de vitamina A.

Simptomele frecvente ale deficitului de vitamina A sunt vedere slabă pe timpul nopții, numită orbirea de noapte sau nictalopie, ochi uscați și petele Bitot, care sunt mici pete de cheratină ce se adună în conjunctiva ochiului.

Creșterea aportului de vitamina A, prin includerea în alimentația zilinică a fructelor precum fructul kaki, dar și a altor alimente utile în acest sens, previn semnele ce indică deficitul și mențin sănătatea vederii. Așadar, alte alimente bogate în vitamina A sunt ficatul de vită, morcovii, cartofii dulci, varza kale și spanacul.

Reduce nivelul colesterolului

Colesterolul este acea substanță asemănătoare grăsimii ce se găsește în organism. Deși organismul are nevoie de colesterol într-o anumită măsură, prea mult colesterol ajunge să se acumuleze în artere, ducând la întărirea și îngustarea acestora. Astfel, inima ar fi nevoită să depună un mai mare efort pentru a putea pompa sângele în organism.

În urma unor studii, s-a dovedit că fructul kaki este foarte eficient în reducerea colesterolului LDL. Într-un studiu publicat în Annals of Nutrition & Metabolism, 40 de participanți au primit un baton nutritiv cu o doză mare de fibre din fructul kaki, sau unul cu o doză mai mică, de trei ori pe zi, timp de 12 săptămâni. La sfârșitul studiului, în cazul ambelor grupuri, nivelul colesterolului LDL, colesterolul rău, scăzuse considerabil.

Alte modalități de a scădea natural colesterolul sunt exercițiile fizice, consumul mare de alimente bogate în fibre solubile și în acizi grași omega 3.

 Scade inflamația din organism

Deși inflamația este normală și reprezintă o reacție a unui sistem imunitar sănătos, inflamația cronică poate favoriza apariția bolilor precum cancerul și boala coronariană. 

Grație conținutului mare de antioxidanți și taninuri, fructul kaki s-a dovedit de mare ajutor în reducerea inflamației. Într-un studiu efectuat pe animale și publicat în revista PLoS One s-a observat că tratamentul cu taninuri extrase din kaki a dus la scăderea nivelului mai multor markeri de inflamație.

Alte surse bune cu potențial antiinflamator sunt legumele cu frunze verzi, fructele de pădure, broccoli, nucile, uleiul de cocos și multe altele.

Scade tensiunea arterială

Taninurile din fructul kaki, sau persimon, contribuie la scăderea tensiunii arteriale. Tensiunea arterială ridicată pune presiune asupra inimii, fiind unul dintre factorii majori de risc pentru bolile cardiace.

Numeroase studii sugerează că acidul tanic reduce eficient tensiunea arterială. Un studiu publicat în  Life Sciences demonstrează că taninurile extrase din plante tradiționale chinezești reduc nivelul unei enzime ce controlează presiunea arterială.

Nu uitați: fructul kaki astringent are un mai mare conținut de taninuri ce scad pe măsură ce fructul se coace. Optați pentru fructul astringent pentru rezultate eficiente.

Cum se consumă fructul kaki

Dacă nu ați mâncat până acum fruct kaki, nu vă îngrijorați. Este foarte simplu. Coaja e foarte subțire și complet comestibilă. Îl spălați, pur și simplu, și îl mâncați ca pe un măr.

Dacă e vorba de un kaki astringent din soiul Hachiya, așteptați până se coace bine și devine moale. Cel non-astringent trebuie consumat atunci când e puțin tare și e încă portocaliu. Însă înlăturați semințele din mijloc.

Poate fi folosit și ca ingredient pentru alte preaparate, pentru un plus de savoare în salate sau deserturi.

 

Precauții

Deși rare, există cazuri în care fructul kaki poate declanșa o reacție alergică. Dacă aveți o reacție adversă precum mâncărime, erupție cutanată, sau inflamare, întrerupeți consumul și adresați-vă medicului.

Dacă aveți probleme cu tranzitul intestinal, e mai bine să consumați soiul de kaki non-astringent. Cel astringent are un conținut mai mare de taninuri, iar acestea încetinesc tranzitul și înrăutățesc problema constipației. Dacă observați că aceasta se agravează, poate e bine să întrerupeți consumul fructului kaki de orice fel.

Dacă luați medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale, e bine să vă adresați medicului înainte de a consuma kaki, deoarece ar putea interfera cu acestea.

Fructul kaki este un delicios ingredient culinar.

Sugeonggwa este un punch iute pe bază de kaki și scorțișoară.

Concluzii

Așadar, savurați deliciosul fruct kaki și bucurați-vă de beneficiile lui multiple pentru sănătate. „Fructul divin” vă va cuceri prin gustul îmbietor de la prima înghițitură. Lăsați-vă purtați de creativitatea și imaginația dumneavoastră, creând propriile rețete de savoare. În fond, e un fruct pe cât de exotic, pe atât de versatil!

 

Articol realizat și redactat de Mihaela Balint

Surse:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3614697/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24471076

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3544045/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3936686/

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23171573

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/28827842

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12865094

 

Share this post

Comment (1)

  • fleck water softener dealers minnesota Reply

    Right now it appears like WordPress is the top blogging platform out there
    right now. (from what I’ve read) Is that what you’re using on your
    blog?

    28 februarie 2020 at 4:23

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *