PROBLEMELE CABINETELOR MEDICALE ŞCOLARE DIN JUDEŢ

  1. Majoritatea cabinetelor şcolare nu au autorizaţie sanitară de funcţionare;
  2. Nu există computer în unele cabinete (ex. Cabinetul şcolar – ,,Liviu Rebreanu”);
  3. Creşele, căminele de zi, grădiniţele nu sunt încadrate cu medic sau asistentă medical;
  4. Nu sunt respectate procedurile de normare a asistentelor medicale din cămine şi gradiniţe;
  5. Nu este asigurat un telefon de serviciu medicului şcolar pentru urgenţele apărute la copii din evidenţă;
  6. Medicii nu sunt sprijiniţi cu privire pentru participarea la diferite manifestări ştiinţifice medicale;
  7. Se doreşte ca în şcoli să existe kinetoterapeuţi;
  8. Este necesar ca în mun. Miercurea Ciuc dar şi în oraşele reşedinţă de judeţ să existe un Centru de Prevenţie unde să lucreze medic pediatru, kinetoterapeut, dietetician şi psiholog care să descopere în timp util toate bolile specific vârstei şcolare, în special cele care nu dau încă simptome;
  9. Civilizat ar fi să se înfiinţeze un cabinet stomatologic pentru şcolari la nivelul judeţului. 53.000 de elevi merită acest lucru!
  10. Numărul elevilor a scăzut dar din nefericire afecţiunile medicale ale acestora au crescut.

Sursa: Dr. Gall Anna – Medic primar pediatru

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *