Somnul – Cum îți influențează greutatea?

Somnul și greutatea corporală!

person-2782140_1280

Tuturor ni s-a întâmplat, poate, să avem o noapte în care somnul să nu se lipească cu niciun chip de noi. Și ne-am spus că o noapte de nesomn nu-i chiar un capăt de țară. Însă acest lucru este doar parțial adevărat. De ce spunem asta?

Cercetări recente arată că până și o noapte nedormită este suficientă pentru a determina organismul să înceapă să-și înnoiască stocul de grăsimi și să piardă din masa musculară. Așa se explică, de pildă, de ce oamenii care suferă de insomnie sau cei care lucrează în ture și au probleme cu somnul sunt mult mai predispuși la obezitate și la diabet de tip 2. Cercetători din cadrul Universității Uppsala din Suedia au prelevat mostre de țesut muscular și adipos de la mai mulți tineri sănătoși în două dimineți diferite: într-una, după o noapte de somn odihnitor, iar în cealaltă, după ce aceștia stătuseră treji toată noaptea.

După noaptea de nesomn, mușchii participanților la acest studiu indicau o deteriorare a proteinelor, în vreme ce țesutul adipos prezenta niveluri ridicate de proteine și de metaboliți ce au legătură cu procesul de stocare a grăsimii. Starea de veghe pe parcursul întregii nopți a produs o modificare și asupra anumitor gene din țesutul adipos care sunt asociate cu obezitatea și diabetul de tip 2. Aceste rezultate sunt în armonie și cu alte studii anterioare care indicau faptul că un somn de doar 4 ore pe noapte timp de 5 nopți consecutive poate declanșa luarea în greutate.

Privarea de somn dereglează metabolismul, perturbând ciclurile hormonale normale, după cum afirmă Jonathan Cedernaes, un cercetător în cadrul Universității Uppsala din Suedia. Lipsa somnului blochează producerea hormonilor implicați în întreținerea mușchilor, cum sunt hormonii de creștere și testosteronul, și determină creșterea nivelurilor cortizolului dimineața, ceea ce favorizează stocarea grăsimii, declară Cedernaes.

weight-loss-2036968_640

Cercetătorii studiază acum posibilitatea de a contracara aceste efecte printr-o dietă specială sau un anumit program de exerciții fizice. „De exemplu, precizează Cedernaes, ar putea fi utilă consumarea de alimente cu un aport mai mare de proteine sau efectuarea exercițiilor fizice de anduranță, pentru a reduce riscul de degradare a mușchilor.”

Fără doar și poate, aceste soluții sunt foart utile. Însă dacă episoadele de insomnie se prelungesc pe o perioadă mai mare, este recomandat să mergem cât mai repede la medic. Somnul nu înseamnă doar energie și frumusețe, ci și sănătate și viață. Deci, nopți albe cât mai puține!

 

Articol realizat și redactat de Mihaela Balint

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>