Superbacteria Candida auris – Cum poate fi stopată?

Candida auris – superbacteria ce surprinde lumea medicală

 

 Candida auris

Candida auris, bacteria rezistentă la antibiotice, descoperită cu 10 ani  în urmă, este acum una dintre cele mai temute bacterii intraspitalicești.

Ce este Candida auris?

Candida auris (C. auris) este o ciupercă, un tip de fungi, ce poate provoca infecții la oameni. Se înrudește cu Candida albicans,  ce provoacă erupții. Candida auris a fost descoperită  în 2009 în canalul auricular al unui pacient japonez din Spitalul Metropolitan de Geriatrie din Tokyo.

De regulă, ciupercile de Candida trăiesc la nivelul pielii noastre fără să cauzeze probleme, însă pot provoca infecții dacă suntem deja bolnavi de anumite afecțiuni, sau dacă pătrund în sânge sau plămâni.

Ce infecții poate provoca?

Candida auris poate provoca infecții ale sângelui, însă poate infecta și sistemul respirator, sistemul nervos central sau chiar organe interne. De obicei aceste infecții sunt destul de serioase. Bacteria este rezistentă la tratamentul obișnuit, ceea ce face infecția dificil de eradicat. De asemenea, infecția cu Candida auris poate avea simptome similare cu cele ale altor infecții, ceea ce o face greu de depistat.

„Mai multe spitale din Marea Britanie înregistrează în ultimul timp un număr mare de cazuri de C. auris, solicitând sprijin din partea Ministerul Britanic al Sănătății”, după cum precizează medicul de boli infecțioase Elaine Cloutman-Green.  „Candida auris supraviețuiește în mediile spitalicești, de aceea curățenia are un rol esențial în stoparea acesteia. Depistarea bacteriei este o chestiune serioasă, atât pentru pacient, cât și pentru spital, deoarece ținerea ei sub control se poate dovedi dificilă”, mai spune medicul Elaine Cloutman-Green.

Avem motive de îngrijorare?

Cele mai expuse riscului sunt persoanele cu sistemul imunitar slăbit spitalizate pe o perioadă lungă de timp. Printre acestea se pot număra bolnavii de diabet, cei care fac dializă, pacienții care au fost supuși unei intervenții chirurgicale sau cărora li s-a efectuat un transplant, dar și bebelușii născuți prematur.

Riscul infectării cu C. auris este prezent și în cazul persoanelor care au luat foarte multe antibiotice, deoarece acestea distrug bacteriile benefice care o țin de obicei sub control.

Din 2013 până în prezent, în Marea Britanie, de pildă, au fost infectați cu C. auris circa 60 de pacienți, iar Centrul American pentru Controlul Bolilor raportează că, la nivel mondial, tot mai multe țări înregistrează cazuri de infecție cu bacteria C. auris. Majoritatea țărilor europene au înregistrat un număr mic de cazuri, cel mai recent fiind din Grecia, în luna aprilie. Din fericire, în România nu s-au înregistrat încă astfel de cazuri.

De ce este C. auris rezistentă la medicamentele obișnuite?

Rezistența la antifungicele obișnuite, precum fluconazol, a fost raportată în majoritatea tulpinilor de C. auris depistate. Aceasta înseamnă că aceste antifungice nu dau rezultate în cazul bacteriei C. auris. Din acest motiv, s-a încercat întrebuințarea unor antifungice mai puțin cunoscute, însă C. auris a dezvoltat rezistență și la acestea.

Probele de ADN arată că genele bacteriei C. auris de rezistență la antifungice sunt foarte asemănătoare cu cele ale bacteriei Candida albicans, care este mult mai frecventă. Aceasta lasă să se înțeleagă că genele de rezistență la antifungice s-au transmis de la o specie la alta.

Care ar putea fi factorul declanșator?

Un studiu sugerează că motivul pentru care cazurile de infectare cu bacteria C. auris s-au înmulțit ar fi acela că această specie este forțată să trăiască în temperaturi din ce în ce mai mari, ca urmare a schimbărilor climatice.

Majoritatea fungilor preferă temperaturile mai răcoroase din sol. Însă, odată cu creșterea temperaturilor la nivel global, Candida auris a fost forțată să se adapteze la temperaturi tot mai ridicate, motiv pentru care aceasta pare se prospere în organismul uman, care are o temperatură de 36 – 37 de grade Celsius.

Cum poate fi stopată?

Candida auris este foarte rezistentă și poate supraviețui pe suprafețe mult timp. Ea nu poate fi distrusă cu ajutorul detergenților și dezinfectanților obișnuiți. Este importantă folosirea dezinfectanților potriviți pentru a o putea elimina din spitale. Răspândirea ei poate fi limitată printr-o bună igienă ce constă în menținerea mâinilor curate prin spălarea lor în mod frecvent și folosirea de dezinfectant pentru mâini.

În prezent, unități importante de prevenție din lume lucrează la testarea mai multor sustanțe dezinfectante și antiseptice care să stopeze infecția cu C. auris. Câteva companii de medicamente lucrează la dezvoltarea unor compuși antifungici iar în Suedia, Marea Britanie și Japonia sunt în lucru câteva tratamente orale și intravenoase promițătoare. Rămâne de văzut dacă acestea vor reuși să combată această ciupercă îndărătnică. Ceea ce putem face până atunci fiecare dintre noi este să ne întărim sistemul imunitar. Bacterii precum Candida albicans sunt ținute sub control de organismul nostru atunci când sistemul imunitar este puternic.

vegetables-790022_1280

Pe lângă o bună igienă, o alimentație echilibrată bazată pe alimente cât mai proaspete, bogată în legume și fructe, dar și exerciții fizice practicate cu regularitate, specialiștii recomandă un aport zilnic de vitamine si minerale. Mai mult, pentru un sistem imunitar puternic avem nevoie de odihnă și de menținerea stresului sub control.

Așadar, să facem tot posibilul să ne menținem puternică propria „fortăreață”, luând toate măsurile pentru ca în ea să nu apară nicio breșă. Și atunci, ea își va îndeplini rolul protector de care avem atâta nevoie!

 

 

Articol realizat și redactat de Mihaela Balint.

Resurse: https://www.cdc.gov/fungal/diseases/candidiasis/candida-auris.html

 

Armillaria gallica – un gigant mai vechi decât creștinismul!

Ciuperca Armillaria gallica –  un gigant mai vechi decât creștinismul!

 sequoia-274158_1280

Când vorbim de organisme uriașe, nu putem să nu ne gândim la giganți precum balena albastră și arborele sequoia. Însă spre sfârșitul anilor ′80 ai secolului trecut, acest record a fost doborât de o ciupercă, ce i-a determinat pe specialiști să reanalizeze definiția a ceea ce înseamnă organism individual.

 Pe atunci, James B. Anderson, de la Universitatea din Toronto (Canada), împreună cu alți colegi de-ai săi, a descoperit gigantica ciupercă Armillaria gallica  în timp ce studiau distugerile produse de fungi asupra pinilor roșii dintr-o plantație din Crystal Falls, Michigan.

armillaria-gallica

Armillaria gallica

„Am descoperit un organism unic din punct de vedere genetic care ocupa acest loc”, afirma Anderson. Potrivit estimărilor făcute atunci de acei cercetători, ciuperca respectivă ocupa o suprafață de  circa 30 de hectare de pădure, cântărea 100 000 de kilograme și data de cel puțin 1 500 de ani.

Recent, o echipă de cercetători din Statele Unite și Canada s-a reîntors în zona acestei rețele imense de hife (filamente din celule care alcătuiesc miceliul unei ciuperci) pentru a reexamina genele ciupercii. Descoperirea i-a lăsat fără cuvinte. Ciuperca era mai mare decât înregistraseră cercetătorii în anii ′80 și cu mult mai veche.

Pălărioarele galben-maronii ale ciupercii de miere (Armillaria gallica) sunt frecvent întâlnite pe copacii morți din toată America de Nord. Dar aceste aparente ciuperci individuale sunt doar vârful icebergului, ca să spunem așa, ele făcând parte dintr-o rețea subterană de fibre reprezentând organismul real.

fungus

Armillaria gallica

Conform ultimelor analize, greutatea acestei ciuperci gigantice este de peste 400 de tone, ea ocupând o suprafață subterană de aproximativ 90 hectare. Aceasta înseamnă că este mai grea decât o balenă albastră și mai mare decât un super shopping mall. Însă asta nu s-a întâmplat peste noapte (poate doar în povești). Cândva se credea că are o vechime de 1 500 de ani, însă în prezent se consideră că, pe vremea grecilor din antichitate, ciuperca reprezenta doar un spor. Deci, conform ultimelor studii, ea datează de aproximativ 2 500 de ani.

Dar, descoperirile legate de gigantica ciupercă nu s-au oprit aici. Pe lângă imensitatea ei și onorabila ei vârstă, echipa a descoperit o caracteristică aparte. Deși au trecut peste ea secole de dezvoltare și de creștere constantă, doar 163 dintre cele 100 de milioane de baze proteice care alcătuiesc codul ei genetic s-au schimbat. Ceva le-a oprit evoluția sau le-a încetinit-o. Nu se cunoaște încă cu claritate ce anume; nu se stie dacă e vorba de mecanismele ei biochimice sau, pur și simplu, de faptul că acest organism gigantic trăiește sub pământ, ascuns și ferit de forțele mutante ale naturii.

Acel mecanism îi permite cumva ciupercii să localizeze mutații în zone în care nu pot produce prea mari daune. În studiul realizat de el și de colegii săi, cercetătorul Anderson estimează că acest mecanism al ciupercii previne apariția mutațiilor distrugătoare în acele părți ale rizomorfelor (filamente miceliene dispuse în rețea) responsabile cu perpetuarea dezvoltării și creșterii constante a  ciupercii. Înțelegerea acestui proces, consideră cercetătorii, i-ar putea ajuta în studiile și în cercetările lor legate de dezvoltarea cancerului. „Ar putea fi un punct interesant de comparație”, a declarat Anderson. „Cancerul este foarte instabil, suferind mutații într-un ritm uimitor și fiind predispus schimbărilor la nivelul genomului. Pe când ciuperca A. gallica este un organism foarte persistent și cu puține mutații.”

De când A. Gallica  a doborât recordul la capitolul mărime și vechime, pe scenă și-a făcut între timp apariția un alt concurent din regnul fungilor. În 1998,  o altă ciupercă de miere, Armillaria ostoyae, descoperită în Blue Mountains din Oregon, i-a furat coroana, ca să spunem așa.  Armillaria ostoyae ocupă o suprafață subterană de peste 2 300 de hectare și ar putea fi la fel de veche ca și civilizația umană.

Mushroom

Armillaria ostoyae: imagine Flikr

Acești giganți ascunși ochilor noștri confirmă o dată în plus că aparențele pot fi înșelătoare. Însă tot ei ne vor ajuta, poate, să descoperim cum putem înțelege și doborî „giganții” precum cancerul cu care se confruntă lumea medicală modernă.

 

Articol realizat și redactat de Mihaela Balint

 

Referințe:  bioRxiv, DOI: 10.1101/377234